2015 Sinestezia | Avanpremieră

Povestea primei ediții a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră și Arte vibrate!festival a început duminică la ora prânzului. De la nașterea sa vibrate!festival și-a propus o abordare nouă a muzicii de cameră și a artei spectacolului. Piața Enescu va fi locul unde prin culoare, sunet și întâlniri cu diverși prieteni pregătim concertele de muzică de cameră. Astfel, duminică dimineața prima expoziție din cadrul festivalului a poposit în Piața Enescu. Oameni instrumente este o expoziție de grafică a artistului american de origine română Sasha Meret. Expoziția, realizată cu sprijinul Depoului de Artă Urbană, constă în 10 planșe în care Sasha Meret vede simbioza dintre om și instrument. Seara de la ora 19:00 directorul festivalului, violonistul Vlad Maistorovici, împreună cu violoncelistul Pau Codina (Spania) au suținut un  scurt concert de promovare în Coresi Shopping Center, unul din partenerii festivalului.

Foto | Andrei Paul