2015 Sinestezia | Vibrații

În cea de-a doua zi a vibrate!festival am colorat Piața Enescu cu ajutorul picturilor copiilor nevăzători de la Centrul de zi Rază de lumină și a copiilor cu autism, sindromul Down și ADHD și alte tulburări asociate de la Asociația Copiii de Cristal. Responsabil cu vibrațiile a fost Remus Miron. Cunoscut publicului român pentru performanța sa de a înota 24 de ore non stop pentru diferite cauze sociale, Remus Miron este și un mare pasionat de muzică și de viniluri. Timp de două ore, sunetul inconfundabil al muzicii de pe vinil a creat o atmosferă aparte în Piața Enescu. Terasa cu vinilurile lui Remus Miron va continua și mâine de la ora 18:30 și miercuri de la ora 18:00.

Foto | Andrei Paul