Vibrate Festival | Ritmurile din inima Transilvaniei
vibrate!festival, concert, vibrate!festival Superstrings Orchestra, Kruhnen Musik Halle
24615
post-template-default,single,single-post,postid-24615,single-format-gallery,qode-quick-links-1.0,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-theme-ver-11.2,qode-theme-bridge,wpb-js-composer js-comp-ver-5.2.1,vc_responsive

2017 Rhythms of the Heart of Transylvania

Rhythms of the Heart

Kruhnen Musik Halle | Saturday | 17 June 2017 | 7:00 pm

Transilvania pe corzi sună recognoscibil și nou. Are folclor și pulsație de horă, de călușari, de jale, de dor, de tânguială și de țipăt. Suntem noi (pronumele), dar în mod specific noi (adjectivul).

Și mai bine zis, cred, Concert Transilvan, compoziția lui Vlad Maistorovici, face să sune nou ceva ce e în gene, deja. Avem poate, un argument muzical sui generis, ca să ne jucăm cu cuvintele.

Violele setează tonul, viorile ridică pulsul, instrumentele grele apasă și dau valoare, se resimte optimism, seninătate, îmbărbătare, bucurie autentică.

Am impresia că prin întindere, vibrație, arcuș, rezonanță, corzile permit ca paleta de sensuri să se întindă dinspre istorie spre prezent și razant spre viitor chiar și într-o secvență muzicală relativ scurtă. E o bogăție specială în muzica clasică. E surprinzătoare și place mult. Asumând clișeul, atinge o coardă sensibilă…

Rimturile inimii au o greutate în plus când se cântă Brahms. Poate și apăsarea generală, ploaia, poate faptul că festivalul se apropie de final… Dar ce a ajuns la mine a fost ca o luptă la categoria grea. Se schiază pe coborâre super-uriașă. Se aleargă într-un maraton. Ați prins ideea…

O să dau totuși vina pe Brahms.

Cred că în Brahms e o tristețe evidentă, care atinge și provoacă anxietate. Unele sunete par că plonjează, că se aruncă, că se suspendă, dar apoi următorul sunet revine și știe exact ce are de spus și de ce urmează. Unele secvențe par că iau în râs alte sunete, și din nou bucuria dialogurilor, a energiei, a schimbului de replici muzicale. Dar Brahms e codat și e greu de pătruns.

Oare despre ce spune, mă întreb? Pare că despre atunci când n-ai încercat deși puteai, când ai încercat dar nu prea mult, când nu puteai dar nici n-ai vrut cu-adevărat.

Când ai uitat sau doar nu ți-ai amintit la timp, când chiar vrei să uiți dar nu poți.

Mai sunt câteva ore până la Impulsul întunecat de la Sala Filarmonicii, și eu încă-mi învârt în cap notițele de la Kruhnen Music Halle. Care Kruhnen, apropos, jos pălăria!

La un pahar de vorbă după concert, Vlad definește muzica drept soft power, comparând cu alte soiuri de expresie artistică, cu alte medii de transmitere de mesaj artistic, sentiment, senzație sau oricum altfel i-am spune.

Când mai peste tot găsești virulență/violență și șoc, în artă și nu numai, e surprinzător de-a dreptul să ajungi față-n față cu o vibrație împăciuitoare, care nu discriminează și nici nu se țipă pe sine, reverențioasă față de ce e moștenit și atât de curajos privind înspre ce e încă ne-înfăptuit.

Text | Răzvan Zlăvog

Photo | Andrei Paul