2018 Conferință de presă

Conferința de presă din 13 iunie a găzduit în jur de 12 jurnaliști și cameramani.

Una dintre întrebările arzătoare a fost: ce aduce nou această ediție a vibrate!festival? Răspunsul Dianei Ionescu a fost: două locații noi, Mănăstirea Franciscană Sf. Ioan și spațiul alternativ Visssual al celor de la Amural. Diana a mai subliniat faptul că la această ediție i s-a îndeplinit un vis: cel de a organiza o promenadă muzicală, idee care germina încă de la prima ediție. Directorul de festival Vlad Maistorovici a vorbit despre invitații speciali ai celei de-a patra ediții, UNISON: Gémeaux Quartett din Elveția, Dan Dediu și artistul româno-american Sasha Meret, aflat în rezidență la Universitatea Transilvania. Nu vor lipsi nici manifestările din seria Sinestezia, ateliere pentru copii din centrele de plasament sau masterclass-uri. Iar Simona Nichiteanu, directorul PR, a menționat faptul că publicul vibrate!festival este unul tânăr, în mare parte feminin, cu vârste cuprinde între 25-34 ani, lucru care i se pare îmbucurător.

Text | Simona Nichiteanu

Foto | Andrei Paul